Shopping Streaming SSG Security – HOSPICE Casa Speranței

SSG Security a organizat sâmbătă, împreună cu asociația Iubim Aviația și alte două vedete, o performanță națională: construirea celui mai înalt eveniment de shopping streaming din Romania – HOSPICE Casa Speranței.

Cele două vedete prezente care au făcut vizibilă existența evenimentului și au făcut atmosferă au fost Vladimir Drăghia și Ramona Păun.

Celebrul actor și fost înotător de performanță are un trecut cu o experiență în diverse domenii, atât în străinătate, cât și peste ocean. Mai mult decât atât, este câștigătorul a trei competiții naționale televizate, respectiv Exalton Romania, ‚Șerifi de România’ și ‚Splash! Vedete la apă!’.

In ceea ce o privește pe Ramona Păun, cei mai mulți dintre noi o știu ca fiind prezentatoarea știrilor sportive de la Pro TV. Aceasta este prezentă pe scena socialâ din țara noastră, motiv pentru care nu ratează nici măcar un eveniment de acest fel. În cadrul evenimentului de shopping streaming, a adus un strop de inspirație în ceea ce privește utilitatea și practicabilitatea sportului în viața fiecăruia dintre noi.

Evenimentul a fost transmis sâmbătă, de la ora 12:00, iar spectatorii au putut să achiziționeze vouchere pentru zboruri introductive cu avionul, al căror profit va fi redirecționat cauzelor Hospice Casa Speranței.

“Ori de câte ori avem ocazia, căutăm să aplicăm deviza – Each one, Teach one – în activitatea noastră și pentru cei de lângă noi. De această dată, suntem bucuroși să aducem aviația, un domeniu fascinant și nobil, aproape de cei mici, să îi salutăm din aer și să contribuim, totodată, la activitățile pe care Hospice Casa Speranței le realizează pentru ei”, declară Bogdan Dumitrache, Director Executiv Național SSG Security.

Cu ajutorul acestui eveniment, SSG Security a dovedit implicarea în cauzele sociale și, în același timp, a contribuit activ la întrajutorarea celor ce au nevoie de noi.

Comunicate de presa